Constiinta, inconstient si acte de limbaj

trebuie depăşită metoda psihanalizei, luând în calcul şi achiziţiile mai noi ale ştiinţelor cognitive sau teoria actelor de limbaj.

Omul este conştient nu numai de realitatea exterioară, ci, în acelaşi timp, şi de propria sa existenţă, de lumea lui interioară (subiectivă). Conştiinţa reprezintă, din punct de vedere structural, unitatea complexă a unor procese cognitive, afective şi volitive.

Perspectiva genetică - să arate cum apare conştiinţa umană pe scara evoluţiei universale.

a) reducţionismul: identificare a conştiinţei cu anumite forme de materie; de pildă, interpretările care reduc psihologicul la fiziologic, susţinând că relaţia dintre creier şi gândire este analogă celei dintre o glandă şi secreţia sa

b)naturalismul hilozoist: înzestrarea întregii naturi cu o proprietate analogă conştiinţei şi vieţii umane, iar, în al doilea rând, explicarea apariţiei psihicului uman exclusiv pe baza unor cauze naturale. Perspectiva structurală, care urmăreşte elucidarea a ceea ce efectiv constituie conştiinţa şi îi este specific;

Perspectiva structurală

a) dualismul: afirmarea unei rupturi între existenţa substanţială şi conştiinţă, considerate ca moduri autonome de existenţă, fără nici o legătură între ele

b) filosofiile pentru care spiritul este o entitate de sine stătătoare, temei al întregii existenţe

c) empirismul: conştiinţa are doar simplul rol de a introduce ordine în datele senzorial-perceptive, în vederea obţinerii unei imagini „fotografice“ a obiectului real;

d) constructivismul: absolutizează caracterul creator al conştiinţei umane, constructivitatea cunoaşterii, faptul că aceasta nu reproduce întocmai obiectele reale, ci construieşte modele subiective ale lumii

Gândirea, ca activitate mentală, se formează prin interiorizarea, sub forma unui sistem de imagini noţionale şi scheme logico-verbale, a unor procedee şi operaţii din planul activităţilor umane.

Funcţia de simbolizare. Modalitate specifică prin intermediul căreia se realizează comunicarea intersubiectivă, gândirea este imposibilă fără limbaj.

Precizând diferenţa dintre limbă şi limbaj, F.Saussure defineşte limba sub dublul aspect: a) ca instituţie socială (cuprinzând un ansamblu de convenţii) păstrată prin uz, dar supusă modificărilor şi b) ca sistem semantic („cod“) format din inventarul de semne şi de reguli după care se realizează combinările de semne. Limba include ansamblul semnelor prin intermediul cărora se cunoaşte şi se comunică într-o comunitate

Psihanaliza. normalitatea psihicului este mai mult o convenţie culturală. În al doilea rând, se consideră că toate manifestările psihice ale omului sunt intenţionale, având un sens care le orientează spre un anume conţinut, scop; orice dorinţă anticipă ideal obiectul care o satisface.

Freud consideră că întreaga noastră viaţă psihică funcţionează conform principiului plăcerii şi evoluează spre afirmarea nestingherită de sine

În contextul teoriei lui Freud, inconştientul are trei ipostaze: 1) cenzurant – autocenzura, deoarece refulările se produc spontan, reflex, fără deliberare raţională; 2) descriptiv – inconştientul ca teritoriul de legătură, fără graniţe precise, între conştientul propriuzis şi conştiinţă; 3) dinamic – o structură psihică distinctă caracterizată de permanente transformări ce tind spre un echilibru ideal, fără însă a-l atinge.

Sinele, Eul şi Supraeul. Sinele se organizează în jurul instinctelor (tendinţe, înclinaţii, dorinţe obscure, aptitudini, preferinţe). Aceste energii instinctuale tind spre satisfacere imediată;

Supraeul conţine ipostazele principiului realităţii: idealul social şi idealul moral, idealul privind propria persoană. Între Sine şi Supraeu există o tensiune permanentă, cu tendinţă de excludere reciprocă. Eul este rezultatul echilibrului dinamic dintre Supraeu şi Sine: un compromis între pulsiunile iraţionale ale Sinelui şi convenţiile sociale, morale, religioase, culturale etc. ale Supraeului. Prin urmare, Eul apare ca o instantă adaptativă, operând cu teste de realitate.

Conştiinţă şi intenţionalitate: conştiinţa drept fenomenul mental central, subliniind că noi avem toate stările de conştiinţă interne, subiective şi calitative, stări mentale intrinsec intenţionale, credinţe şi dorinţe, intenţii şi percepţii

- conştiinţa şi intenţionalitatea sunt legate între ele în mod esenţial,

Actele de limbaj sunt comportamente intenţionale. Acest punct de vedere filosofic întemeiază o teorie a actelor de limbaj.

Stările spirituale sunt definite printr-o intenţionalitate intrinsecă; aceasta – înţeleasă ca „trimiteri către/la...“ (renvoi, directedness) – aparţine numai anumitor evenimente mentale (credinţa, teama, speranţa, dorinţa ş.a.); tulburarea, exaltarea, singurătatea ş.a. nu au intenţionalitate.

Pragmatismul – despre semioza, adevar si sensurile utilitatii

încearcă să legitimeze interesul pentru utilitate, fiind o metodă şi o viziune asupra lumii care depăşeşte speculativismul filosofiei tradiţionale, propunând soluţii ce vor să pună de acord spiritul uman cu dificultăţile experienţei cotidiene.

Cunoştinţele sunt apreciate în funcţie de capacitatea lor de a ne orienta în experienţă. Sufletul şi gândirea tind către producerea convingerii;

Prin intermediul semnelor gândim/cunoaştem nu o realitate în sine, ci realul aşa cum se prezintă şi există pentru noi; acest real inepuizabil există, fără îndoială, independent de voinţa şi capriciile umane, însă el ne este accesibil prin raţionare

Semioza - Dacă „orice gând este un semn“ – ceea ce dovedeşte că şi „omul este un semn“ –, iar „fiecare gând este un semn exterior“, se poate spune că însuşi „omul este un semn exterior“. Universul semnelor are o autonomie ce permite ca subiectivitatea umană să fie înţeleasă ca semioză nelimitată.

Teoria genetică a adevărului - „valoarea practică a ideilor ţine deci, mai întâi, de importanţa practică pe care obiectul lor o are pentru noi“

„Esenţa limbajului nu constă în exprimarea a ceva preexistent, şi, cu atât mai puţin, în «exprimarea» unui gând preexistent.“